Istoric

Prima mărturie a existenţei cetăţii Roman este dată de Hrisovul de danie întocmit de Voievodul Moldovei, Roman Muşat, în 30 martie 1392. Aşezarea romaşcană a luat naştere în imediata apropiere a cetăţii, apoi târgul s-a extins la poalele dealului pe care se afla cetatea, către râul Moldova şi spre nord.

Cea dintâi biserică a acestui târg a fost „biserica Sf. Vineri„, căreia Alexandru cel Bun îi hărăzeşte o danie la 16 septembrie 1408. Această biserică a devenit până în 1445 catedrala Mitropoliei Ţării de Jos. Din acest motiv, locuitorii târgului au trebuit să-şi găsească un nou loc de cimitir, în partea de nord a târgului de atunci, adică în grădina din faţa Spitalului şi tot aici au ridicat şi o bisericuţă, cu destinaţie funerară. Aşa a apărut a doua biserică a târgului, ce a primit hramul „Adormirea„. Deoarece populaţia târgului a crescut, bisericuţa de cimitir a devenit una parohială, dar a păstrat lângă ea cimitirul în care s-au descoperit morminte datând din secolul al XV-lea şi până în secolul al XIX-lea.

Biserica Doamnei Ruxandra (1569)

În anul 1569, Doamna Ruxandra Lăpuşneanu a venit în ajutorul târgoveţilor din Roman zidindu-le o biserică nouă în locul celei de la cimitir. Construcţia a durat din 23 mai până în 15 septembrie, când a primit hramul „Adormirea Preacuratei Fecioare”. Deşi această nouă biserică a fost înzestrată cu toate cele de trebuinţă, n-au rămas în bisericile care i-au urmat decât Sfânta Masă şi pisania, al cărei text, redactat în slavonă îl redăm în traducere:

Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului, şi cu săvârşirea Sfântului Duh, evlavioasa şi de Dumnezeu iubitoarea Doamna Ruxandra, maica Domnului Bogdan Voievod, cu osândire şi cu zeloasă dorinţă a zidit acest hram întru numele Adormirii Preacistei Stăpâne noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru sănătatea şi pomenirea ei, şi pentru mântuirea acelor întru bună cinstire adormiţi părinţilor ei, şi-au pus temelia, zidirii la 23 ale lunii mai, şi s-a săvârşit în luna septembrie 15 zile, în anul 7077 (1569)

Oraşul s-a dezvoltat, cu timpul, spre nord şi au fost clădite noi biserici, fapt ce a dus la părăsirea bisericii domneşti şi a cimitirului ei suprapopulat. La aceasta s-au adăugat intemperiile, cutremurele şi „pârjolurile” ce au dus la degradarea ei totală.

Rezidirea bisericii domneşti şi înfiiţarea mănăstirii Precista – Episcopul Ioanichie (1753)

Arhimandritul Ioanichie Hasan, egumen al mănăstirii Neamţului, este ales episcop al Romanului în 15 septembrie 1747. După câţiva ani, el se hotărăşte să întemeieze o mănăstire în târgul său de scaun, în jurul bisericii Doamnei Ruxandra.

Îtrucât biserica era grav avariată, s-a luat decizia de a se construi pe acelaşi loc o nouă biserică în anul 1753. Nu se ştie dacă s-au păstrat înfăţişarea sau planul bisericii precedente, întrucât nici de la acest al doilea edificiu zidit nu au rămas decât Sfânta Masă şi pisania, menţinute în uz. Tot atunci episcopul Ioanichie a mai clădit: clopotniţa, casele egumeneşti, chilii pentru călugări şi pentru adăpostit „oameni streini şi sărmani”, odăile slujitorilor mireni, grajduri, hambare, două pivniţe de piatră, o fântână şi zidul împrejmuitor. Reprezentarea acestora apare într-un plan al Romanului, realizat de inginerul Iosif von Braun în 1818.

Din tot complexul de edificii zidite de episcopul Ioanichie, s-a păstrat până în prezent doar turnul clopotniţă. Două din cele patru clopote provin de la Ioanichie, dar au fost retopite, după cum arată inscripţiile de pe fiecare:

Acest clopot s-a făcut cu toată cheltuiala Prea Sfinţiei Sale Chirio Chir Ionichie Episcopul Romanului, la anul 1754, aprilie 17. Însă stricându-se s-au turnat din nou la anul 1889, cu cheltuiala Epitropiei Generale a spitalelor Sf. Spiridon. Egumen fiind Arhimandritul Gheorghe Stamatin – fabricant Iancu Ionescu Galaţi

Din păcate nici aspectul turnului nu mai este cel original, asupra sa intervenindu-se de-a lungul timpului, prin adăugare de contraforţi, reconstruire şi tencuire.

Mănăstirea întreţinea în chiliile sale o casă de oaspeţi şi un azil ce a fost transformat ulterior în „bolniţă” şi a funcţionat până în 1798.

Constantin Cehan Racoviţă Vodă

După relatările cronicarului Enaki Kogîlniceanu, în anul 1756, Constantin Cehan Racoviţă Vodă, venind la a doua sa domnie la Moldova, a fost găzduit la Episcopia din Roman.

A doua zi, 25 martie, fiind Blagovişteniile, au mers Domnul la o biserică de piatră a Precistei, pe care o făcuse episcopul, de au ascultat liturghia. Dintr-acea mergere au dăruit şi Domnul multe lucruri: veşminte, candele şi moşii, vii, ţigani şi altele, făcându-se Măria Sa ctitor dimpreună.

Astfel, apreciind slujba, biserica şi gospodăria din jurul ei, Constantin Cehan îi oferă episcopului Ioanichie ajutorul său pentru înzestrarea noului aşezământ.

O parte din vasele şi cărţile de cult, oferite de domnitor bisericii Precista, se păstrează până astăzi împreună cu candelabrul de argint din faţa Sfântului Altar.

A doua rezidire, din anul 1787

La doar 30 de ani de la rezidire, biserica mănăstirii Precista se afla într-o stare avansată de degradare, datorată terenului, a defecţiunilor de ordin tehnic şi a cutremurelor.

În 1784 stăreţia Precistei este luată de ierodiaconul Gherasim Putneanul. Acesta demolează edificiul avariat şi zideşte din temelie o nouă biserică în anul 1787. Acest edificiu era concentrat în stil trilobat şi avea 27,6 m lungime şi 18,4 m lăţime, după cum rezultă din Rizma târgului Roman din anul 1816.

Cu ocazia rezidirii, egumenul Gherasim Putneanul alcătuieşte o nouă pisanie, răsturnând piatra cu pisania domnească:

Această sfântă biserică unde să prăznuieşte Adormirea Precistei, întâi au fost zidită de doamna Roxandra, maica lui Bogdan V-Vod, la 1569. A doilea s-au zidit de iznoavă de Episcopul Romanului chir Ioanichii, cu ajutorul domnului Constantin Racoviţă V-Vod, la 1753, şi s-au dat de ctitorii săi Mitoc Sfântului Spiridon la Iaşi. A treilea iarăşi s-au zidit din temelie din veniturile Mănăstirii fiind egumen Gherasim Putneanul, la anul 1787. Din dosul pietrii acestia iaste scriiru de cititoarea cea dintâi.

Din nefericire, după rezidire, au fost înlocuite catapeteasma, icoanele vechi şi alte obiecte preţioase dăruite de Constantin Cehan Racoviţă Vodă. S-au păstrat de la biserica precedentă doar vasele sacre, cărţile de cult şi veşmintele. Din însemnările de pe icoanele rămase de atunci rezultă că lucrările de redotare au durat cel puţin şapte ani.

Nici biserica zidită prin strădania egumenului Gherasim Putneanul nu avea să supravieţuiască mult, după cum o arată chiar el în „diata” întocmită în 1797, unde scrie că „biserica se află în primejdie de a se risipi”. Avarierea s-a produs probabil la cutremurul din 8 aprilie 1795. Deşi consolidată de arhimandritul Vartolomei în 1797, când a transformat şi bolniţa Mănăstirii „Precista Mare” în „Ospitalul săracilor” asigurând zece paturi şi un medic, această a treia clădire a bisericii Precista avea să dispară împreună cu majoritatea icoanelor, inclusiv catapeteasma.

A treia rezidire, din anul 1826, şi refacerile sale din 1836 şi 1838

O însemnare a arhimandritului Vartolomei Putneanul aminteşte depre două cutremure ce au avut loc la 14 octombrie 1802, respectiv la 21 mai 1803.

Nu se cunosc exact cauzele stricării bisericii precedente, dar ultima rezidire din temelie a bisericii Precista a avut loc între anii 1825 şi 1826, după cum o arată pisania din 1838 şi scrisoarea Mitropolitului Veniamin Costachi, adresată Episcopului Meletie al Romanului, la 4 august 1826, cu privire la sfinţirea noii biserici de către arhiereul Varlaam Sardeon, egumenul mănăstirii Sf. Spiridon. În acel moment, egumen al mămăstirii Precista era arhimandritul Gherasim Bucovineanul.

Refacerea din 1836

Cutremurul din 14 noiembrie 1829 a adus iarăşi serioase avarii bisericii Precista. La intervenţia Mitropolitului Veniamin Costachi şi a domnitorului Mihail Sturdza, egumenul Mănăstirii Precista, Macarie Baltag Basarabeanul, face demersurile pentru restaurarea bisericii.

La începutul lunii mai 1836 a început reparaţia: s-a desfăcut acoperişul, s-au dărâmat turla, bolţile crăpate şi pereţii până unde prezentau fisuri. Totul a fost rezidit la loc, s-a refăcut centura de lemn şi s-a încheiat acoperişul în două pante. Doar turla bisericii nu s-a refăcut identic.

Restaurarea din 1838

Refăcută după aceleaşi planuri, biserica Precista era la fel de vulnerabilă şi acest lucru l-a dovedit cutremurul din 11 ianuarie 1838, ce a pus edificiul în pericolul de a fi despicat în lungime.

Intervenţia din 1838 a constat în ancorarea pereţilor laterali şi a celui dinspre vest cu opt bare lungi de fier, şapte la pridvor şi una la baza turlei, ceea ce îi va aduce rezistenţă în faţa cutremurelor ce au mai urmat.

Cu prilejul acestei restaurări, acelaşi egumen Macarie a întocmit o nouă pisanie, în care a inclus textele precedente şi contribuţia proprie:

Această Sfântă biserică unde se prăznuieşte Adormirea Precistei, întâi a fost zidită de Doamna Ruxandra, maică a lui Bogdan Voievod, la 1569. Al doilea s-au zidit de iznoavă de episcopul Ioanichie, cu ajutorul domnului Constantin Racoviţă Voievod, la 1753, şi s-au dat metoch Sfântului Spiridon din Iaşi. Al treilea s-au zidit din nou de arhimandritul Gherasim Putneanul, la 1787, care au făcut şi începerea spitalului. Al patrulea iarăşi stricându-se s-au zidit din nou de arhimandritul Gherasim Bucovineanul, care au mai sporit în spital zăci crevaturi, la 1826. Al cincilea fiind hrântuială de cutremurile urmate s-au stricat până la un locu şi s-au zidit de egumenul Macarie Basarabeanul, cu ai săi bani, carele au mai sporit şi douăzeci de crevaturi în spital, mijlocind şi cumpărarea binalei pentru patruzeci crevaturi. Domnind Domnul Mihail Grigoriu Sturdza Voievod, iar mitropolit fiind preasf. Veniamin Costachi, 1838, oct. 21.

Restaurarea din 1988

După refacerea acoperişului (în 1893) şi executarea altor lucrări de întreţinere, au urmat cutremurele din noiembrie 1940 şi martie 1977, care au deschis răni adânci în zidăria monumentului. Au fost necesare noi lucrări de reparaţii şi consolidare executate prin grija PS Ioachim Vasluianul, Vicar al Episcopiei Romanului şi menite să confere edificiului o rezistenţă sporită în viitor.

Cei doi tiranţi metalici ce traversau interiorul bisericii au fost înlocuiţi de două serclări ale edificiului, cu bare metalice, unul trecând pe la partea de jos a geamurilor, al doilea pe deasupra lor.

S-au curăţat pereţii de cele câteva icoane murale alterate, biserica find integral zugrăvită „al fresco” de către pictorul Dumitru Bănică. Zugrăveala catapetesmei a fost integral curăţată, iar pe faţada dinspre altar au fost zugrăvite teme liturgice. Pe peretele din pridvor au fost pictate figurile mai multor ctitori.

Candelabrul de argint cu patru candele, rămas în faţa catapetesmei a primit patru replici din material obişnuit, aşezate la fiecare din cele patru geamuri. Turnul aflat deasupra naosului a fost înălţat cu un metru.

Contraforturile de la tunul clopotniţă au fost înlăturate şi înlocuite cu formaţiuni metalice înglobate în grosimea zidului şi adânc în pământ.


După restaurare şi zugrăvirea integrală a interiorului, Precista Mare a devenit a doua catedrală a oraşului Roman